Echipele de dezinfecție și-au început activitatea dimineața devreme, în jurul orei 6.00, iar locurile vizate au fost cele în care oamenii stăteau de obicei să se odihnească sau să se relaxeze. Este vorba despre parcuri, dar și piațete și părculețe de cartier, acolo unde sunt amplasate bănci.
Au urmat piațeta din zona statuii lui Alexandru Ioan Cuza, părculețul din apropiere de BCR, dar și parcul Tineretului, una dintre cele mai frecventate zone, înainte de apariția pericolului de îmbolnăvire cu coronavirus. Aici, s-au igienizat aleile, pista pentru alergare de la un capăt la altul, băncile, dar și locurile de joacă. Acțiunea a continuat până după ora 9.00, cu expo parcul, Parcul Eugen Ionescu, Parcul Pitești și piațeta de la Casa Tineretului, dar și în părculețele din cartiere. Primarul Slatinei, Emil Moț, le transmite oamenilor că substanța folosită este sigură pentru populație.
Acțiunile de dezinfecție continuă și în această seară, în Slatina, cu igienizarea străzilor.