Accident grav, seara trecută, pe strada Crivei din orașul Piatra-Olt. Un tânăr șofer a făcut prăpăd din cauza vitezei și a neatenției. Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum mașina vine în viteză și îi lovește în plin pe oamenii care stăteau liniștiți la masă. Apelul a fost anunțat la 112 la ora 21.45 de minute. Mai multe echipaje de intervenție: ambulanțe și poliție au ajuns la fața locului, iar victimele au fost preluate, una câte una.
Nouă oameni, printre care și șoferul, au fost răniți și au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Unii dintre ei au răni mai grave și urmează să fie supuși unor intervenții chirurgicale.
Șoferul a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul pentru depistarea substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative. Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. A fost întocmit un dosar penal, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.