Proiectul „Modernizarea, eficientizarea, extinderea sistemului de iluminat public și reabilitarea instalațiilor electrice din municipiul Slatina” înseamnă, în primul rând, o reducere importantă a cantității de electricitate utilizate pentru iluminatul stradal. De asemenea, cu ajutorul fondurilor europene, municipalitatea va reuși nu doar să modernizeze rețelele vechi, ci să le și extindă, în zone în care s-a construit în ultimii ani și nu există rețea electrică stradală.
Noul sistem permite reglarea intensității fiecărei lămpi în parte. Astfel, la ore târzii din noapte sau spre dimineață, când nu circulă nimeni pe stradă, se va putea reduce intensitatea luminii.
În total 16,5 kilometri de rețea de iluminat stradal vor beneficia de modernizare sau extindere, prin intermediul proiectului finanțat în cadrul Programului Operațional Regional.