Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Laser performant pentru Urologie
15.04.2019
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 2856

Echipamente medicale moderne, printre care și un laser de ultimă generație pentru Secția Urologie, vor fi cumpărate, anul acesta, de Spitalul Județean de Urgență Slatina. Cinci milioane de lei a alocat Consiliul Județean Olt pentru continuarea dotării cu aparatură, astfel încât pacienții cu probleme mai grave în sfera Urologiei să fie tratați la Slatina, în loc să fie trimiși la alte unități medicale din țară. Cu aceste dotări, spitalul slătinean va face concurență centrelor universitare din țară.


Spitalul Județean de Urgență Slatina va fi dotat și anul acesta cu apartură medical performantă. Managerul Cătălin Rotea spune că unitatea medicală va achiziționa echipamente de ultimă generație, cu bani alocați de Consiliul Județean Olt. Cinci milioane de lei vor fi investiți în echipamente pentru mai multe secții medicale. Secția Urologie va primi un laser performant, aparat pe care nu l-a mai avut niciodată și de care dispun doar câteva centre universitare din țară.
Șeful Secției Urologie, medicul Răzvan Cazangiu, spune că noua investiție îi va ajuta foarte mult în tratamentul pacienților.
Secția Urologie a fost dotată în urmă cu patru ani cu un litotritor modern, pentru eliminarea calculilor renali. Aparatul laser vine practic în completarea acestuia, spun medicii specialiști.
Intervențiile cu aparatul laser presupun o procedură modernă de tratament, atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Perioada de internare este scurtă, la fel și cea de refacere a pacienților.

Litotritorul primit de Spitalul Slatina tratează nu doar pacienți din Olt, ci și din alte județe din țară. Anul trecut, în fiecare săptămână, 20 de pacienți au fost investigați cu acest tip de aparat.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE