Peste 100 de angajați ai Primăriei Slatina bat în fiecare după-amiază, la începutul săptămânii, la ușile sau la porțile slătinenilor, să le ofere oamenilor măști și mănuși. Campania demarată de municipalitate în urmă cu două săptămâni continuă, până când va fi ridicată starea de urgență.
Slătinenii știu că vor primi săptămânal kitul cu materiale de protecție și au grijă să rămână acasă în zilele în care știu că echipele ajung pe strada lor. Oamenii apreciază efortul primăriei și spun că se simt mai protejați atunci când ies pe stradă echipați corespunzător.
Mâine, dar și miercuri, măștile și mănușilor vor ajunge ușa tuturor slătinenilor, fie că locuiesc la bloc sau în cartierele de case.