La Vlădila, educația copiilor ocupă un loc prioritar. Dovadă stau investițiile realizate în ultimii ani în unitățile de învățământ. Mai întâi a fost complet refăcută grădinița, cu fonduri din bugetul local. A urmat apoi școala, modernizată complet printr-un proiect în valoare de 16 miliarde de lei vechi, derulat în parteneriat cu Ministerul Educației.
Acum, cei 135 de elevi se bucură de o atmosferă primitoare, în sălile de clasă moderne, cu mobilier nou și dotări demne de o școală europeană.
Iar investițiile în educație nu se opresc aici. Primarul a depus documentația la Ministerul Dezvoltării pentru construirea unei săli de sport și amenajarea unui teren modern de fotbal. Vrea să le asigure copiilor și tinerilor mai multe posibilități prin care să își petreacă timpul liber și să îi implice în competiții sportive.
Pentru ambele proiecte, autoritățile din Vlădila poartă discuții avansate cu reprezentanții Ministerului, în vederea semnării contractelor de finanțare.