Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Slatina: la picnic, în noul parc
13.03.2019
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 2569

Cel mai mare parc din Slatina, aflat în amenajare, va avea spații verzi generoase, care vor putea fi folosite de cei care vor să facă un picnic sau să citească o carte, la umbra unui copac. Municipalitatea vrea să implementeze aceste concepte chiar din vară, când ar trebui să fie gata parcul.


La parc nou, idei noi, și-au spus reprezentanții municipalității, atunci când au realizat proiectul pentru zona de agrement care se amenajează la unitatea militară. Pe lângă terenul de sport multifuncțional, pista de alergare și aparatele de fitness în aer liber, autoritățile au și alte noutăți pe care vor să le pună în practică. Anumite zone din cele cu gazon vor putea fi folosite pentru lectură și picnic, spune primarul Emil Moț.
Parcul aflat în construcție pe terenul fostei unități militare din Slatina va oferi mai multe posibilități de petrecere a timpului liber, atât pentru copii cât și pentru părinți. Lucrările avansează de la o zi la alta, iar dacă vremea va fi favorabilă ar trebui să se încheie în vară.
Chiar lângă parc se va construi, tot în această vară, un restaurant McDonald’s cu terasă și loc de joacă.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE