Calitatea apei din sistemul centralizat, dar și din fântânile publice. Un raport detaliat pe acest subiect, pus astăzi în discuție la Prefectura Olt, a evidențiat probleme serioase în ceea ce privește localitățile rurale. Din cele aproximativ 500 de probe analizate anul trecut, prelevate din 111 localități, printre care și patru orașe cu număr mai mic de locuitori, 17,6% au fost neconforme din punct de vedere bacteriologic, iar 74,4%, necorespunzătoare din punct de vedere chimic.
Cei de la Direcția de Sănătate Publică au găsit și o explicație. În urma notificărilor transmise către primăriile respective, edilii au răspuns că lipsa fondurilor i-a împiedicat să facă investițiile care ar face din apa consumată una potabilă. Singura investiție într-o instalație de curățare a apei s-a făcut la Bobicești.
Nici la orașe nu stăm bine. Dacă din punct de vedere bacteriologic nu există probleme, peste 40% din cele 200 de probe analizate chimic au ieșit neconforme, potrivit aceluiași raport pe anul trecut. Situația critică din Balș, unde apa de la robinete a fost interzisă total pentru consum, va fi rezolvată în urma preluării alimentării cu apă de către Compania de Apă Olt.
Soluția prin care se poate evita să avem o apă care să compromită grav sănătatea populației o dă chiar directorul adjunct al DSP Olt: analiza solului.
Cert este că pe lista neagră a DSP Olt se află în procedură de infringement 20 din cele 112 localități ale județului, responsabilii fiind în permanență notificați, iar apa, verificată.
Raportul detaliat privind calitatea apei se află pe site-ul Prefecturii Olt.