Ştiri pe scurt
Social
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 40
SPRIJIN TEMPORAR PENTRU AGRICULTORI
Producătorii agricoli de legume și fructe din România vor primi sprijin financiar, temporar, ceea ce le va permite beneficiarilor să își recupereze o parte din pierderile suferite ca urmare a crizei cauzate de embargoul impus de Rusia, se arată într-un comunicat al Guvernului. Executivul precizează că sprijinul financiar acordat acoperă activitățile desfășurate în perioada 1 iulie 2016 până la atingerea cantității de maximum 3.000 de tone. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va efectua plățile până la 30 septembrie 2017.
NOI STAŢIUNI TURISTICE ÎN ROMÂNIA. UNDE SE AFLĂ
Potrivit unui comunicat al Guvernului, un număr de 10 localități sau zone componente ale unor localități au primit atestare ca stațiuni turistice de interes local. Astfel, aceste localități vor avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică. După completările făcute astăzi, în total sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național 43 de localități, iar 57 de localități au primit atestatul de stațiuni turistice de interes local. Pe lista cu noile localităţi atestate ca staţiuni turistice, nu se regăseşte niciuna din judeţul Olt.
GATA CU MIEREA FALSIFICATĂ PE PIAȚĂ
Aleșii vor ca, pe viitor, apicultorii și comercianții să fie obligați să afișeze vizibilă țara de origine sau locul de proveniență al mierii și al produselor apicole. România este cel de-al patrulea mare producător de miere din Europa, după Germania, Franța și Ungaria, având înregistrați la nivel național circa 40.000 de apicultori, dar cu toate astea, pe piață se află foarte multă miere falsificată, care în timp cauzează diferite boli. Pentru a stopa acest fenomen, șapte deputați de la PSD și ALDE propun mai multe modificări la Legea apiculturii astfel încât piața produselor apicole ”să se curețe” de falsuri. Aleșii mai vor ca doar cei care folosesc în proporție de 100% miere și produse apicole ca materie primă să poată folosi sintagma de ”Produs natural” pe etichete. Dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit mențiunea ”Produs românesc” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporție de 100% miere provenită din exploatațiile apicole din România.
O NOUĂ EXTRAGERE LA LOTERIA BONURILOR
Loteria bonurilor fiscale continuă cu o nouă extragere. Ministerul Finanțelor Publice anunță că extragerea va avea loc duminică, 19 februarie, pentru bonurile fiscale câștigătoare emise între 1 și 31 ianuarie. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape.
Astfel, duminică, 19 februarie 2017, va fi organizată prima etapă a loteriei, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câștigătoare.
Redactor: Mirela Vârşă