Senatorii Siminica Mirea și Liviu Voiculescu, alături de vicepreședinții Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, dar și alți membri PSD s-au aflat, în această dimineață, printre locuitorii comunei Văleni. Echipa social-democraților olteni a venit la târgul săptămânal din comună, pentru a prezenta oamenilor candidații aflați pe lista PSD la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat. Parlamentarii au stat de vorbă cu cetățenii și le-au oferit informații despre proiectele pe care doresc să le implementeze în următorii patru ani.
Întâlnirea a fost una interactivă, iar locuitorii au avut ocazia să își exprime opiniile, să adreseze întrebări și să discute despre nevoile lor.
Politicienii au profitat de ocazie și și-au cumpărat produse proaspete de la producătorii locali aflați cu marfă în târg.
Prezența politicienilor în mijlocul comunității arată angajamentul Partidului Social Democrat în atingerea obiectivelor propuse pentru dezvoltarea județului Olt. Lista candidaților pentru Senat este deschisă de Paul Stănescu, urmat de Siminica Mirea, Emil Albotă, Corina Sulger și Răzvan Bățăgui. La Camera Deputaților, pe prima poziție se află Marius Iancu, urmat de Florin Barbu, Adrian Chesnoiu, Liviu Voiculescu, Ionuț Ivan, Florin Ciocan, Mariana Leancă și Alexandru Berechet.