Chiar dacă țara noastră a fost lovită de o pandemie puternică, de crizele la energie și la combustibil și, mai apoi, de război, economia românească a înregistrat o creștere importantă de 2%. Într-o postare recentă pe Facebook, deputatul oltean Marius Iancu a declarat că acest progres se datorează programelor sociale întreprinse de PSD și al creșterii investițiilor din fonduri europene.
„- Am crescut investițiile din fonduri europene, care reprezintă acum, 60% din totalul investițiilor publice;
- Am implementat un plan de măsuri sociale de sprijin pentru populație, fără a afecta echilibrul economic și bugetar;
- Am redus deficitul bugetar cu 0,05 puncte procentuale;
- Am demonstrat că teoria austerității a guvernărilor de dreapta care susțineau că nu se pot lua măsuri sociale pentru că ar afecta echilibrul macroeconomic, este falsă și că poți să guvernezi eficient ajutându-i pe români.”
Social-democrații caută acum soluții de renegociere a Programului Național de Redresare și Reziliență, astfel încât să se poată găsi finanțare pentru creșterea pensiilor și a alocațiilor pentru copii.