Prețurile la utilități, combustibili, alimente și alte produse vor crește în continuare, la fel ca inflația. Cel puțin acesta este ultimul avertisment al deputatului PSD de Olt, Marius Iancu. Potrivit ultimelor date Eurostat, România a ajuns să aibă tarife mai mari decât Ungaria, Turcia, Cehia și Serbia.
Marius Iancu, deputat PSD Olt
„Prețul energiei electrice a fost, în luna iulie, de 462 lei/MWh, cel mai mare preț la energie înregistrat vreodată în România, de două ori și jumătate mai mare decât acum un an!
Și hainele sunt mai scumpe în România decât în Ungaria sau Turcia, iar pentru servicii și transport plătim mai mult decât bulgarii, sârbii, turcii sau albanezii.”
Prețurile ar urma să crească, din nou, de la 1 septembrie, ceea ce ar duce România pe primul loc în topul țărilor cu cele mai mici salarii și cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa.