Liderii PSD Olt sunt de părere că organizarea alegerilor locale în două tururi nu va fi benefică pentru administrația locală. Vor fi făcute înțelegeri și compromisuri pentru asigurarea de majorități, iar viitorii conductori ai localităților sau președinții consiliilor județene trebuie să își achite aceste datorii.
În Olt, majoritatea primarilor actuali ai PSD vor câștiga alegerile, chiar dacă vor fi organizate două tururi de scrutin. Același lucru s-ar întâmpla și la Primăria Slatina și la Consiliul Județean.
Înțelegerile care se practică între partide și candidați afectează buna gestionare a treburilor administrative dintr-o localitate, explică Marius Oprescu.
Liderii PSD Olt au mai spus că, la o prezență la vot de 20%, în două tururi de scrutin, nu înseamnă că persoana aleasă este reprezentativă pentru comunitatea respectivă. Ar fi mai corect ca un primar sau un președinte de consiliul județean să fie ales dintr-un singur tur, dar cu o prezență la vot de peste 40%.