Devenit președinte ales al PNL Olt la sfârșitul lunii ianuarie, Liviu Voiculescu a trecut repede la decapitarea organizației Slatina. Biroul de conducere a fost dizolvat, iar Gabriel Buliteanu a fost numit și validat președinte interimar. Motivul: propria nemulțumire, dar și a liberalilor din teritoriu, privind activitatea lui Sorin Țârcomnicu și a celorlalți membri din fruntea a ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai importantă organizație a PNL Olt.
Gabriel Buliteanu are mână liberă să-și formeze propria echipă și promite că va fi un președinte „altfel”.
Buliteanu vrea să deschidă larg ușile partidului în care promite să aplice strict criteriul meritocrație.
Gabriel Buliteanu este de zece ani membru al PNL, iar promovarea sa vine după o lungă perioadă de disidență în sânul propriului partid, spune el.
Unul dintre obiectivele noului lider liberal este monitorizarea activității colegilor săi politici din Consiliul Local Slatina, printre care se numără și fostul președinte Sorin Țârcomnicu.