Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
PSD Olt, “DA” pentru Dragnea
12.10.2015
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 88

Oltul a spus un DA hotărât ieri, atunci când a fost chemat la urne pentru alegerea preşedintelui Partidului Social Democrat. Din cei peste 16.000 de membri,  99,6% au votat în favoarea lui Liviu Dreagnea, organizaţia olteană ocupând în acest fel prima poziţie la nivel naţional.




Social-democraţii şi-au ales duminică liderul, singurul candidat la aceasta funcţie fiind actualul preşedinte interimar al PSD, Liviu Dragnea. Pentru prima data nu a fost votat în cadrul unui Congres, ci prin vot direct.  Au fost amplasate urne de vot în toată  ţara, iar pentru a-şi spune opinia cu privire la viitorul preşedinte, la Olt au fost aşteptaţi peste 16.000 membrii de partid.

La Olt, cuvântul de ordine pentru ziua de ieri a fost mobilizare, astfel că, la doar trei ore de la deschidere, organizaţiile din mai multe localităţi au şi finalizat procesul electoral. Ca de fiecare dată Oltul s-a remarcat în urma scrutinului, indiferent că vorbim despre alegri locale, parlamentare sau prezidenţiale. Ca prezenţă la vot, PSD Olt ocupă locul doi pe ţară, după Caraş Severin şi unu naţional în ceea ce priveşte voturile în favoarea lui Liviu Dragnea.

Redactor: Iulia Nedeloiu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE