Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Protest la Ambulanța Olt
21.11.2023
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 369

A fost protest, astăzi, la Serviciul Județean de Ambulanță Olt. Mai mult de atât, liderul de sindicat este în greva foamei și protestează, alături de alți colegi din țară, la București, în fața clădirii Parlamentului. Ei cer guvernanților să fie permisă pensionarea angajaților cu probleme medicale la vârsta 57 de ani, nu la 65, cum se întâmplă acum.


De astăzi au început protestele și angajații Serviciului de Ambulanță din toată țara. La Ambulanța Olt, salariații au ieșit în fața instituției între orele 10:00-12:00. Ei cer guvernanților să aprobe pensionarea mai devreme, pentru ambulanțierii cu probleme de sănătate.
Protestul se desfășoară, atât la stațiile de ambulanță din țară, dar și la Palatul Parlamentului de la București, unde liderii de sindicat au intrat în greva foamei. Printre ei se află și ambulanțierul oltean, Daniel Mușa.
Blocul Național Sindical (BNS) a anunțat, astăzi, că mai mulți sindicaliști din Ambulanță au intrat în greva foamei, după ce deputații i-au scos de la condiții deosebite de muncă în legea pensiilor. Angajații de la Ambulanță spun că nu vor opri protestele, până când nu li se acordă acest drept.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

A luptat în tăcere, a plecat în liniște. Rămas-bun, David Oprescu

O veste sfâșietoare a zguduit lumea sportului românesc: David Oprescu, jucător al formației CSM Slatina, a încetat din viață la numai 26 de ani, vârstă pe care o împlinise în urmă cu doar câteva săptămâni. Familia, clubul din Slatina, colegii de echipă, suporterii și întreaga comunitate fotbalistică sunt în stare de șoc, marcând pierderea unui om discret, dar dedicat, care a lăsat în urmă nu doar amintiri, ci și o lecție de curaj și demnitate.
01 Iul 2025