Weekend cu controale, amenzi și infracțiuni în trafic. Polițiștii rutieri au fost cu ochii pe șoferii care apasă prea tare pedala de accelerație, dar și pe cei care urcă la volan după ce consumă alcool sau substanțe interzise. În total, au fost aplicate peste 360 de sancțiuni, iar mai mulți conducători auto au rămas fără permis.
În comuna Verguleasa, un șofer de 56 de ani, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat cu mașina în gardul unei locuințe. În urma accidentului nu au existat victime, fiind produse doar pagube materiale. Potrivit poliției, șoferul era băut.
Cercetările continuă în acest caz. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pe drumurile din județ.