Accident urmat de incendiu, astăzi, în intersecția Drumului Național 64 cu Drumul Județean 644, în apropiere de Osica de Sus. Un autoturism și o autoutilitară de pompe funebre, care transporta o persoană decedată, în vederea înhumării, s-au lovit violent.
După impact, autoturismul a luat foc. Șoferul și pasagerul au fost scoși la timp din mașina care a ars ca o torță. Cel mai grav rănit a fost pasagerul din autoutilitara de pompe funebre.
Potrivit anchetatorilor, accidentul ar fi fost provocat de șoferul mașinii mortuare, care nu s-a asigurat la intrarea pe Drumul Național și a lovit autoturismul condus regulamentar. Polițiștii continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.