Descinderi în Olt și Dolj, într-o anchetă internațională care vizează furturi de cupru în valoare de aproximativ 350.000 de euro, comise în mai multe state europene. Polițiștii români și austrieci au făcut 11 percheziții la locuințele unor tineri suspectați că ar face parte dintr-o organizație criminală. Perchezițiile au avut loc, ieri, și au vizat șase persoane, cu vârste între 21 și 33 de ani, din municipiul Slatina, comuna Iancu Jianu, din județul Olt, și comuna Malu Mare, din județul Dolj.
În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă. Potrivit anchetatorilor, datele obținute în cadrul anchetei indică faptul că persoanele cercetate ar fi comis infracțiuni de furt de cupru și pe teritoriul altor state europene, respectiv Franța, Belgia, Țările de Jos, Germania, Elveția, Cehia și Slovacia.
În urma probatoriului administrat, la solicitarea procurorului de caz din cadrul Parchetului Korneuburg, Tribunalul Korneuburg din Republica Austria a emis trei mandate europene de arestare, pe numele a trei dintre persoanele cercetate, de 21, 29 și 33 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.