257 de elevi, de la gimnaziu și liceu, dintre cei care învață la Colegiul Național „Ion Minulescu” fac cinste Slatinei cu rezultatele de excepție la concursuri naționale și internaționale. Ei toți, dar și dascălii lor, au fost premiați astăzi de primarul Slatinei, Emil Moț, în cadrul Galei Campionilor.
Elevii au mărturisit că au muncit mult până să ajungă să urce pe scena campionilor. Au renunțat la o bună parte din timpul petrecut cu prietenii și au dedicat ore întregi studiului. Însă astăzi, când și-au primit diplomele și trofeele, au concluzionat că efortul lor nu a fost în zadar.
Și profesorii care i-au îndrumat au primit din partea Primăriei Slatina premii în bani. Mulțumiți în primul rând pentru reușita elevilor lor, dascălii s-au declarat onorați că municipalitatea le recunoaște meritele.
Iar directorul liceului, Carol Kovacs, a spus că își dorește ca anul viitor „Minulescu” să aibă și mai mulți elevi olimpici.
Colegiul Ion Minulescu este una dintre cele mai performante școli din România, având o rată de promovabilitate de 97.4% la Bacalaureat. De asemenea, elevii și profesorii reușesc să obțină rezultate bune nu doar la discipline precum matematica, limba română, fizica sau chimia, ci și la sport și discipline artistice.