Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
A murit bărbatul rănit în incendiul de la Slatina
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 52

A murit bunicul fetiței de 7 ani, rănite în incendiul devastator care a mistuit aproape în totalitate o casă, la Slatina. Bărbatul, în vârstă de 68 de ani, era internat împreună cu soția sa la Spitalul Județean de Urgență, în timp ce copila este internată în continuare la București. Potrivit medicilor, bunicul nu a suferit arsuri, însă avea căile respiratorii grav afectate.


 Tragegie în familia a cărei case a fost mistuită de flăcări, în urmă cu aproape două săptămâni, la Slatina. Ieri, unul dintre cei doi bunici internați la Spitalul Județean de Urgență, respectiv, bărbatul de 68 de ani s-a stins din viață. Era internat împreună cu soția sa la Secția de Terapie Intensivă. Femeia a fost externată zilele acestea. Ieri, starea de sănătate a bărbatului s-a agravat, iar, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor de a-l salva, bărbatul s-a stins din viață. Nepoata lor, în vârstă de șapte ani, este internată în continuare la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, după ce a suferit arsuri pe 15% din suprafața corpului.
Incediul devastator s-a petrecut în urmă cu aproape două săptămâni, pe strada Tipografului, în apropiere de sediul ISU Olt. Potrivit pompierilor, focul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit la instalația electrică. În starea cea mai gravă s-a aflat bărbatul, care a suferit arsuri ale căilor respiratorii, după ce a inhalat mult fum și funingine, fiindu-i afectată funcția respiratorie. Cei doi bunici sunt foști profesori, iar părinții copilei, cunoscuți fotografi în municipiul Slatina.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE