Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Tâlharul din Caracal, infractor periculos
25.11.2019
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 7312

Tâlharul din Caracal care a jefuit o sală de pariuri și a fugit apoi din sediul Poliției a primit mandat de arestare în lipsă. Individul este urmărit național și, potrivit anchetatorilor, este periculos. El a fost condamnat pentru tentativă de omor, după de a înjunghiat un tânăr din Caracal.


Continuă căutările în cazul tâlharului din Caracal, care a furat banii unei săli de pariuri din oraș și a evadat apoi din sediul Poliției din localitate. Tânărul de 22 de ani, pe nume Ionuț Robert Voinea, din Caracal, este urmărit național și a fost arestat în lipsă.
Tânărul este căutat de poliție după ce, duminică dimineață, a furat 9.000 de lei din casierie unei săli de jocuri de noroc, amenințând-o pe caseră. El a fost prins de polițiști, care l-au dus apoi la sediul Poliției din Caracal, pentru audieri. Acolo, tânărul a fost lăsat singur într-o încăpere și a sărit pe geam de la etajul 1, reușind să fugă. Totul s-a petrecut în doar 7 secunde, spun surse din rândul anchetatorilor. Polițiștii care l-au lăsat nesupravegheat sunt acum anchetați și ei.
Tâlharul nu se află la prima infracțiune. Este considerat periculos, după ce a mai fost condamnat pentru tentativă de omor. Persoanele care pot furniza orice informații despre bărbatul căutat sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112!


 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE