Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Bătrână moartă în incendiu de vegetație
10.10.2019
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 259

O bătrână de 81 de ani, din comuna Bobicești, a murit într-un incendiu de vegetație uscată, izbucnit în apropiere de gospodăria sa. Nenorocirea s-a întâmplat seara trecută. Focul a izbucnit pe un teren viran, iar femeia a fost găsită în spatele curții sale. Pompierii cred că ea a încercat să stingă incendiul, sau a dat foc buruienilor, și a fost surprinsă de flăcări.


Încă un incendiu de vegetație uscată cu victimă, în județul Olt. O bătrână din localitatea Bobicești și-a pierdut viața, seara trecută, după ce a fost surprinsă de flăcări, chiar în spatele gospodăriei sale. Incendiul ar fi izbucnit pe un teren viran, în apropierea mai multor case.
Pompierii spun că nu este exclus ca bătrâna să fi dat foc buruienilor, așa se explică și faptul că ea a fost găsită în zona respectivă. O altă variantă ar mai fi aceea că femeia ar fi încercat să stingă focul și așa a fost și ea cuprinsă de flăcări. Pompierii reamintesc că arderea vegetației uscate se face cu respectarea unor reguli, altfel pot fi aplicate amenzi, iar incendiile, ca și cel de la Bobicești, se pot solda cu victime.
În urma incendiului de seara trecută a ars aproximativ un hectar de vegetație uscată și mărăciniș. Din fericire, focul a fost stins înainte să se extindă la gospodăriile din zonă.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE