Tupeu fără margini al unui șofer din comuna Urzica. După ce a fost prins la volan băut și fără permis, acesta a încercat să scape de sancțiuni oferind mită. Tânărul nu a acționat singur ci ajutat de concubina sa, care le-a promis polițiștilor și alte cadouri, pe lângă suma de bani.
Fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 23/24 august 2019, când agenţii de poliţie aflați pe raza comunei Urzica au oprit în trafic un autoturismul. Șoferul nu avea permis de conducere. În plus, s-a constatat că era sub influenţa băuturilor alcoolice, 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat fiind alcoolemia stabilită ulterior. Când a fost condus la Spitalul Corabia pentru recoltarea probelor biologice, bărbatul le-a promis celor doi polițiști că le va da bani pentru a nu-i întocmi dosar penal, ofertă respinsă categoric de către aceștia. Dimineața, unul dintre agenții de poliție din echipaj a fost apelat de o femeie, care s-a recomandat a fi prietena bărbatului depistat conducând fără permis și sub influența băuturilor alcoolice și care i-a solicitat să „rezolve problema”. Cei doi poliţişti au depus denunţuri la Serviciul Județean Anticorupție Olt. Ieri a fost organizat flagrantul, iar cele două persoane au fost prinse în timp ce ofereau suma de 200 euro şi produse alimentare și cosmetice unuia dintre polițiștii din echipaj, cu precizarea că jumătate din sumă era destinată celuilalt agent de poliție.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Olt şi Serviciului de Operaţiuni Speciale.