Un moment deosebit a avut loc în cadrul evenimentului „Împreună pentru excelență”, organizat de compania ALRO, împreună cu Asociația pentru Sănătate și Educație de Succes și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la nota 10 perfectă obținută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Monreal. Legenda gimnasticii mondiale și simbolul absolut al performanței sportive românești, Nadia Comăneci, a fost întâmpinată cu emoție și admirație la evenimentul desfășurat la Slatina. La finalul programului artistic, cea care a schimbat pentru totdeauna istoria gimnasticii a oferit publicului o surpriză memorabilă: a urcat pe scenă alături de membrii Ansamblului Folcloric „Hora Florilor” din Osica de Jos, coordonat de coregraful George Ghiță (a lu’ Porumbelu’) și s-a prins în joc alături de dansatori.
Gestul marii gimnaste, simbol al excelenței în sportul mondial, a fost răsplătit cu aplauze îndelungi din partea celor prezenți, transformând momentul într-unul dintre cele mai emoționante ale serii.
Nadia Comăneci a apreciat atât de tare dansul călușarilor olteni, încât, la final, le-a spus jurnaliștilor că la Slatina s-a simțit ca acasă.