Zeci de culori, sute de soiuri de plante și un miros fermecător. Astfel poate fi descrisă strada Aleea Eroilor, din zona Parcului Tineretului, locație care în acest weekend găzduiește cea de-a 27 ediție Expo Flora. Cei care doresc să admire, și de ce nu, să achiziționeze flori multicolore și parfumate, au de unde alege. Producătorii prezenți au venit cu o gamă variată de plante naturale.
Încă de la primele ore ale dimineții, iubitorii de flori au venit în număr mare pentru a-și cumpăra plante.
Expo Flora 2023 își va închide porțile duminică seara.