Primăria municipiului Slatina continuă modernizarea străzilor și a trotuarelor. În prezent, se lucrează în zona de case a cartierului Progresul. Două străzi, respectiv Garoafelor și Zambilelor, au intrat în reabilitare. Muncitorii estimează că lucrările vor fi gata până la finalul verii.
Cele două străzi sunt cuprinse în același proiect de modernizare în care se află și Pădurea Strehareți. După finalizarea lucrărilor, alte străzi din municipiul Slatina vor intra în reabilitare. Vor fi asfaltate străzile, se refac trotuarele și căile de acces către proprietățile oamenilor.