Odată cu începerea noului an școlar, elevii și dascălii lor sunt mai în siguranță. A fost înființată Poliția Școlară, prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela. Polițiștii din cadrul acestei structuri vor asigura ordinea și liniștea publică și vor încerca să combată violența în rândul elevilor.
La Slatina, de câteva zile, polițiștii de la Poliția Școlară sunt deja prezenți în zona unităților de învățământ. În fiecare zi, împreună cu colegii de la alte servicii, ei trec pe la câte o școală și stau de vorbă cu reprezentanții unității respective, pentru a se asigura că totul este în regulă.
Polițiștii școlari vor ține legătura cu fiecare director de școală și vor evalua riscurile din instituțiile de învățământ. Totodată, agenții vor avea atribuții în combaterea violenței între elevi, dar și a traficului de minori sau de droguri.