Slujbele religioase sunt permise și în interiorul bisericii, accesul realizându-se în așa fel încât între credincioși să fie o distanță de 2 metri, iar purtarea măștii este obligatorie. Dacă numărul participanților este mai mare decât spațiul interior disponibil, o parte dintre ei vor asculta slujba din exteriorul bisericii. Sunt reguli pe care slătinenii le respectă cu sfințenie.
Sunt însă și credincioși care evită să intre în biserică, chiar dacă au această posibilitate. Au teama că se pot infecta cu noul coronavirus.
Însă cu toții au venit pentru a fi mai aproape de Dumnezeu și pentru a se ruga, în zi de mare sărbătoare.
Pentru că riscul de îmbolnăvire e încă foarte ridicat, unele biserici au hotărât ca, deocamdată, sfintele liturghii să fie ascultate din exteriorul lăcașurilor de cult.