Pe de o parte noi focare se sting, iar pe de altă parte se confirmă noi cazuri de pestă porcină africană. Este situația din acest moment la nivelul județului Olt. Ultimele focare au fost confirmate în localitatea Poboru, spun reprezentanții DSVSA Olt.
Opt animale au fost ucise de virusul pestei porcine în cele două exploatații din Poboru, iar noi localități au fost incluse în zona de protecție în care este interzisă comercializarea porcilor, a cărnii sau a preparatelor din carne de porc.
Potrivit statisticilor realizate de DSVSA Olt, în Olt au fost confirmate 123 de focare de pestă porcină africană, iar până la această dată au fost stinse 64. De asemenea, până la această dată au fost achitate despăgubiri în valoarea de peste 2.2 milioane de lei pentru un număr de aproximativ 2.850 de capete.