Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 în județul Olt a ajuns astăzi la 2.140. Grupul de Comunicare Strategică a raportat 38 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. Printre acestea se află 3 angajați ai Spitalului Municipal Caracal, un polițist de la Deveselu și un salariat al Centrului Medico Social Corabia.
În ultimele 24 de ore a fost înregistrat încă un deces în județul Olt. Este vorba despre o femeie de 63 de ani din mediul urban, care, pe lângă infecția cu SarsCov2, mai suferea de diabet, insuficiență cardiacă și obezitate grad IV. În acest moment, în județul Olt, în spitalele suport COVID sunt internați 121 de pacienți infectați, iar 15 dintre ei sunt acum la Terapie Intensivă.
74 de oameni din județul Olt au murit din cauza noului coronavirus, de la începutul pandemiei.