Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Gigel Știrbu│„Stop turismului electoral!”
09.02.2021
Autor articol: Mirela Vârșă
Vizualizari: 260

Deputatul liberal Gigel Știrbu vrea să stopeze turismul electoral ce are loc la alegerile locale. În acest sens, politicianul oltean a inițiat un proiect de lege care să pună punct acestui fenomen. Astfel, cetățenii care și-au făcut viză de flotant cu mai puțin de un an înaintea scrutinului electoral nu vor mai putea vota în localitatea respectivă.


Deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, dorește normalizarea procesului de votare, prin stoparea turismului electoral, fenomen ce se întâmplă frecvent la alegerile locale, cu ajutorul vizelor de flotant. Astfel, politicianul a depus o inițiativă legislativă, cu scopul de a preveni distorsionarea rezultatelor alegerilor.
Concret, nu mai pot vota pe listele electorale permanente persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală de mai puțin de un an de zile înaintea datei scrutinului.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea actelor normative care cuprind dispoziții privind evidenta persoanelor şi actele de identitate ale cetățenilor români, a fost depusă ieri, în vederea dezbaterii şi adoptării.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE