Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Polițist de 48 de ani, răpus de COVID
31.03.2021
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 1049

Încă un polițist din Olt a murit în urma infecției cu virusul Sars-Cov-2. Alexandru Sora, polițist în cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri, a încetat din viață ieri dimineață la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Fusese confirmat pozitiv pe 27 martie, iar pe 30 a decedat la Secția de Terapie Intensivă. Este al doilea polițist din Olt ucis de noul Coronavirus.


 Covid-19 face în continuare victime în județul Olt. Ieri, un polițist din Slatina a murit în urma infecției cu virusul Sars-Cov-2. Alexandru Sora era internat la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Slatina din 26 martie. Pe 27 a fost confirmat, iar pe 30 a pierdut lupta cu acest virus periculos.
Polițistul lucra în structura de elită a IPJ Olt. Era tată a doi copii, iar recent devenise și bunic.
Poliția Olt a transmis că este alături de familia greu încercată.
„Vestea tristă a morții colegului nostru ne-a cutremurat sufletele. O zi dureroasă, astăzi, 30 martie 2021, zi în care agentul șef principal de poliție Sora Alexandru s-a stins fulgerător din viață, la vârsta de doar 48 de ani“, apare într-un comunicat al Poliției Olt.
Alexandru Sora a fost condus astăzi pe ultimul drum.
Este al doilea polițist din județul Olt ucis de Coronavirus, după cel de la Postul de Poliție din comuna Ipotești.
Chiar cu o zi înainte de a muri polițistul din Slatina, managerul spitalului, împreună cu directorul de îngrijiri medicale, au mers în vizită în secțiile Covid, pentru a vedea cum se simt pacienții. Polițistul Alexandru Sora era într-o stare bună, se afla pe marginea patului, iar cadrele medicale îi masau pe spate, cum se procedează cu toți pacienții care primesc oxigen. Evoluția bolii a fost însă imprevizibilă și perfidă, iar a doua zi dimineața, polițistul a făcut stop cardio-respirator și a decedat.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Cinci polițiști noi la IPJ Olt

Forțe proaspete la Poliția Olt. Cinci tineri absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” își încep, de astăzi, activitatea în cadrul Poliției Olt. Tinerii polițiști au fost repartizați în funcție de necesitățile operative ale inspectoratului, urmând să își desfășoare activitatea la structurile de ordine publică, în mediul urban și rural, contribuind astfel la creșterea gradului de siguranță în județ.
07 Iul 2026