Centrele comerciale și zonele aglomerate din municipiul Slatina au fost verificate, astăzi, de angajații MAI. Aceștia au organizat o amplă acțiune ce control privind respectarea măsurilor de protecție împotriva îmbolnăvirii cu noul coronavirus. Toate zonele aglomerate din oraș au fost astfel împânzite de echipaje de la Poliția municipiului Slatina, Pompieri, Jandarmerie și Poliția Locală.
Amenzile pentru nepurtarea măștii de protecție și nerespectarea distanțării sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei. Un domn a fost amendat pentru că a încălcat una dintre măsurile impuse de autorități.
La acțiune a participat și prefectul județului Olt, care a avut și un mesaj pentru toți locuitorii.
Controale anti-COVID au avut loc și în localitățile cu o rată mare de infectare.
Astfel de controale au avut loc astăzi și pe drumurile din județ. Polițiștii rutieri au verificat toate mijloacele de transport persoane. Zeci de oameni au fost sancționați în timpul controalelor cu avertisment sau amendă.