Dublă sărbătoare la Slatina de Ziua Națională a României. După inedita manifestare solemnă de la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, slătinenii au ieșit în număr foarte mare pe străzile orașului, să admire luminițele de Crăciun. Momentul aprinderii lor a fost trăit la intensitate maximă de miile de oameni veniți să savureze împreună cu cei dragi, bucuria începutului sărbătorilor de iarnă, în Parcul Tineretului. Aici, autoritățile au organizat un târg de Crăciun ca în povești, iar vizitatorii au fost fascinați de atmosferă.
La deschiderea târgului de Crăciun a venit și primarul Emil Moț, însoțit de soție și de fiul cel mic, dar și de echipa sa de la Primărie. Oamenii i-au felicitat pentru felul în care au amenajat anul acesta orașul pentru sărbători. Mulți au stat la rând să se fotografieze împreună.
A fost o seară de neuitat pentru vizitatorii târgului de Crăciun de la Slatina. Împreună s-au bucurat de spectacolul oferit de corul Dolce al Liceului teoretic Nicolae Titulescu, au încins o horă oltenească pe muzica Mariei Ghinea și au fredonat cele mai cunoscute hituri ale artistei Monica Anghel. Copiii au fost fascinați de uriașele figurine luminoase cu Moș Crăciun și personaje din povești, dar și de strada deasupra căreia strălucește o perdea de luminițe și de căsuțele cu bunătăți specifice sărbătorilor de iarnă.