Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Tragedii în Olt: doi morți în accidente rutiere
21.07.2019
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 977

Sfârșit de săptămână cu tragedii, pe drumurile din județul Olt. Doi oameni au murit, iar alți șase au fost răniți, în urma a două accidente de circulație grave petrecute în localitățile Dăneasa și Găneasa. La Găneasa, un șofer teribilist care gonea nebunește, a fost la un pas să intre într-un echipaj de poliție, pe care l-a evitat în ultima clipă. A acroșat apoi o autoutilitară și s-a izbit violent de un copac. Conducătorul auto a decedat, în urma accidentului.


Sfârșit de săptămână sângeros pe drumurile din județul Olt. Două accidente grave s-au petrecut, vineri și sâmbătă, în localitățile Găneasa și Dăneasa. La Găneasa, un om a murit, iar alți cinci tineri cu vârste cuprinse între 12 și 32 de ani, fost răniți. Tragedia a fost provocată de un tânăr teribilist, care se urcase la volan, după ce i-a cerut șoferului să îl lase și pe el să conducă, au spus martorii. Conducea cu viteză mare, acul kilometrajului rămânând blocat la 110 km/h, în momentul impactului. A evitat în ultima secundă un echipaj de poliție, care venea din față, a lovit apoi o autoutilitară și s-a oprit cu mașina într-un copac. Tânărul care conducea a fost cel mai grav rănit și a decedat la scurt timp, după accident. Pompierii au scos cu greu victimele din mașina care s-a făcut praf.

Toate victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Și vineri, în localitatea Dăneasa, a avut loc un accident rutier grav. Un șofer a murit, iar altul a fost rănit grav, după ce autoturismele pe care le conduceau s-au ciocnit violent.

Polițiștii continuă cercetările în ambele cazuri.
 

accidente Olt Găneasa Dăneasa
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE