Mai sunt doar câteva luni până când elevii claselor a XII – a vor susține examenul de Bacalaureat. Cadrele didactice profită din plin de reînceperea cursurilor față-n față și lucrează intens pe modelele de la minister.
Tinerii sunt bucuroși de întoarcerea în băncile școlii, și asta pentru că pot să învețe mult mai bine lecțiile predate de profesori. Potrivit ultimului ordin al ministrului Educației, programa de BAC a fost redusă, ceea ce înseamnă că elevii vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a-și pune la punct materia.
Profesorii spun că această reducere de materie nu este una semnificativă. Cel mai important e ca elevii să fie focusați și să învețe zi de zi.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, probele scrise ale examenului de Bacalaureat din acest an vor începe în data de 28 iunie.