Pentru al doilea an consecutiv, Programul „Usturoiul” poate fi accesat de către fermierii olteni. În noul proiect sunt însă mai multe condiții de acordare a ajutorului de minimis, spun oficialii din Agricultură. În continuare, sprijinul financiar este de maximum 3.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat, iar plata se acordă proporțional cu suprafața. Cererile de înscriere sunt însoțite de alte documente care se pot depune până pe 15 mai.
Pentru ca producțiile să fie sigure pentru consum, toți fermierii care solicită această subvenție trebuie să dețină un registru în care vor scrie tratamentele aplicate. De asemenea, beneficiarii programului vor anunța specialiștii când vor recolta usturoiul.
Pentru început, cererile de înscriere în program se depun on-line, din cauza epidemiei de coronavirus. Reprezentanții Direcției Agricole se așteaptă la un număr mult mai mare de fermieri olteni care să solicite acest ajutor de minimis. Anul trecut, în Olt, 37 de legumicultori au accesat acest program.