A fost un sfârșit de an capricios pentru agricultorii olteni. Din 25 noiembrie și până în prezent, la nivelul județului nu a plouat deloc, iar culturile ar putea fi afectate. Cu toate că precipitațiile lipsesc de ceva timp, potrivit specialiștilor din Agricultură, culturile de grâu și rapiță arată încă bine.
Situația este însă îngrijorătoare, se plâng oltenii care au investit sume importante de bani în culturile înființate anul trecut. Dacă în toamnă, fermierii care au pariat pe cultura de rapiță au înregistrat pierderi mari, și ceilalți fermieri care au optat pentru culturile de păioase vor avea de suferit, dacă nu plouă.
Mai mult decât atât, plantele sunt supuse unor diferențe mari de temperatura dintre zi și noapte, iar dezvoltarea lor este îngreunată. La nivelul județului, cea mai mare suprafață cultivată în toamnă a fost de grâu, aproximativ 130.000 de hectare, urmată de orz, cu 25.000 de hectare și rapiță, 10.500 de hectare.