La începutul lunii aprilie, Consiliul Județean Olt va adopta noul buget pentru anul 2021. Vestea proastă este aceea că banii pe care județul nostru i-a primit sunt puțini, iar instituțiile din subordine vor avea de suferit. Este și cazul celor de la DGASPC Olt. Potrivit președintelui Consiliul Județean, Marius Oprescu, șansele de apariție a unor probleme financiare sunt mari, iar ele se vor face resimțite în a doua parte a anului.
Și primăriile vor avea o muncă dificilă în gestionarea indemnizațiilor de handicap. Momentan, situația este ținută sub control, însă orice modificare va zgudui zdravăn administrațiile locale.
Marius Oprescu atrage din nou atenția asupra faptului că primăriile nu pot gestiona în totalitate aceste cheltuieli. Și asta din cauza faptului că, în decursul anului, sunt șanse să intre în plată alte dosare de indemnizații de handicap, fără vreun control din partea administrației locale.