Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Primăria Slatina, investiții masive în asfaltări
15.09.2020
Autor articol: Ovidiu Gherghina
Vizualizari: 1646

Un oraș în continuă dezvoltare are nevoie de străzi pe măsură. De aceea, strategia Primăriei Slatina privind infrastructura rutieră are ca obiective modernizarea celor mai aglomerate tronsoane din oraș și decongestionarea traficului greu din aceste zone. Se lucrează în paralel în mai multe locuri din municipiu, atât în cartierele de blocuri, cât și pe arterele care asigură ieșirea din oraș.


Primăria Slatina a investit masiv în reabilitarea străzilor din oraș. Încă din 2016, s-a lucrat intens în mai multe zone, după ce municipalitatea a avut de la început o direcție clară pentru asfaltarea și modernizarea carosabilului. Așa se face că imediat au fost deschise mai multe șantiere pe principalele artere ale orașului, dar și în interiorul cartierelor.
După ce s-au reabilitat principalele tronsoane, municipalitatea s-a orientat către arterele de intrare și de ieșire din oraș. Pe rând, străzile Recea și Drăgănești au fost modernizate și asfaltate la standarde europene. Acestea vor putea să susțină pe termen mediu și lung, un ritm constant de trafic greu. De asemenea, în ultimele luni, au fost deschise noi șantiere de lucru, mai precis pe Strada Pitești și Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu. Acestea sunt două dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură ale edilului Emil Moț, iar, astăzi, vedem cum eforturile municipalității se concretizează pas cu pas.

Toate aceste lucrări fac parte dintr-un proiect de amploare de dezvoltare a infrastructurii rutiere, realizat de Primăria Slatina. În următorii 3 ani, municipalitatea are în plan asfaltarea și modernizarea a peste 70 de străzi.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE