Orice spațiu aglomerat, închis sau în aer liber, prezintă riscuri de îmbolnăvire. Virusul chinezesc se răspândește rapid și poate fi contractat atât din aer, cât și din contactul cu diferite obiecte. Plimbările prin parcuri și prin locurile de joacă pentru copii reprezintă un pericol pentru sănătatea slătinenilor, mobilierul urban fiind atins de toți cetățenii. Coroborat cu prevederile Ordonanței militare emise astăzi, care intră în vigoare din 25 martie, pentru a avea și mai mare grijă de slătineni, municipalitatea a decis astăzi închiderea acestor spațiilor publice, prin sigilarea lor. Astfel, este interzisă folosirea lor inclusiv pentru activități fizice individuale, chiar dacă sunt în imediata apropiere a locuinței lor.
Edilul Slatinei, Emil Moț, a declarat că aceste măsuri au un caracter obligatoriu. În aceste condiții, toate intrările parcurilor și locurilor de joacă din oraș au fost împrejmuite cu benzi de delimitare și vor fi închise până când starea de urgență de la nivel național va fi ridicată.
Primarul Slatinei a transmis încă de ieri că toate recomandările specialiștilor ar trebui să devină obligații pentru noi toți, lucru confirmat astăzi prin a treia Ordonanță militară care intră în vigoare în data de 25 martie.