Marele proiect demarat de Primăria Slatina, care va scăpa străzile Artileriei și Cireașov de traficul greu avansează. Consilierii locali au aprobat documentația lucrării, iar de acum începe pregătirea licitației.
Drumul care leagă cele 2 zone industriale dispune și de mai multe spații în care vor putea fi parcate în siguranță TIR-urile, dar și autoutilitarele care ocupă acum parcările rezidențiale.
Noua șosea de centură va fi legată și de Drumul Expres Craiova-Slatina-Pitești, care trece prin apropiere de comuna Milcov. Investiția este estimată la 72 de milioane de lei, fondurile fiind alocate din bugetul local.