Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
Secretariat/Anunțuri : 0349802930 || Redacție : 0349417241 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
COVID-19: 74 de noi infectări în Olt
16.10.2020
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 388

74 de noi cazuri de coronavirus au fost raportate, astăzi, în județul Olt. 29 dintre acestea sunt beneficiari ai Căminului de Bătrâni din Slatina. Restul persoanelor infectate provin din diferite domenii de activitate. Bilanţul îmbolnăvirilor de la începutul pandemiei a ajuns astfel la 2.497.


Și astăzi, numărul cazurilor de coronavirus înregistrate în județul Olt s-a menținut crescut. 74 de noi infectări au fost raportate în ultimele 24 de ore de Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre 29 de beneficiari ai Căminului de Bătrâni din Slatina, după ce ieri au fost confirmați 27 de angajați ai acestui centru. Restul testelor pentru ceilalți salariați și beneficiari sunt așteptate zilele acestea.
Începând de ieri, 15 octombrie, Căminul de Bătrâni din Slatina se află în carantină. Au fost sporite măsurile de igienă și nici un aparținător nu mai are voie să intre.
Restul persoanelor din Olt confirmate cu coronavirus sunt: 2 salariați ai Spitalului Județean de Urgență Slatina, unul de la Spitalul municipal Caracal, 4 polițiști, un salariat CEC Bank și doi elevi din unități de învățământ diferite.
La Secțiile de Terapie Intensivă de la Slatina și Caracal sunt în stare gravă 21 de persoane.
Numărul total al îmbolnăvirilor de COVID-19 în Olt, de la începutul pandemiei, a ajuns la 2.497, iar cel al dceselor, la 89.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE