Echipa de fotbal Oltul Curtișoara continuă seria rezultatelor pozitive. În acest weekend, gruparea pregătită de Dan Ignat a reușit să obțină încă trei puncte importante. Duelul cu Jiul Petroșani, contând în cadrul etapei a 11-a, din Liga a III-a, seria a VI-a, s-a încheiat cu scorul de 0 la 3.
„A fost un meci reușit din partea echipei mele, în care am reușit să punem în aplicare planul de joc stabilit în zilele premergătoare partidei. Am știut faptul că adversarul va ataca asimetric pe partea dreaptă și că, în momentul tranziției negative, va lăsa spații în spatele fundașului dreapta, Mihăilă. Chiar dacă am marcat trei goluri, am mai avut câteva ocazii importante de a înscrie, ceea ce întărește ideea că am făcut un joc solid și că am reușit să ne impunem printr-o evoluție bună.” a declarat antrenorul celor de la Oltul Curtișoara, Dan Ignat, după această reușită.
Pe 6 noiembrie, de la ora 17:00, Oltul Curtișoara va avea duel, tot în deplasare, pe terenul celor de la CSM Târgu Jiu.