Sighetu Marmației a găzduit recent, Cupa României la Box pentru Tineret și Seniori U23. Evenimentul sportiv de anvergură a reunit în ring peste 200 de sportivi de la aproximativ 80 de cluburi din întreaga țară. Competiția s-a desfășurat la 13 categorii de greutate. Pugilistul de la CSM Slatina, Arun Tudoroiu, unul dintre cei mai valoroși sportivi din județul Olt, a impresionat din nou în ring. Deși se află la primul an la categoria seniori U23, el a reușit să domine competiția și să urce pe prima treaptă a podiumului.
Cu un palmares impresionant ce include multiple titluri de campion național, un titlu de vicecampion european și un loc cinci la Campionatul Mondial, Arun Tudoroiu demonstrează că este pregătit să cucerească noi medalii la nivel internațional.