În această pauză competițională, CSM Slatina a susținut mai multe meciuri amicale pentru a testa noi formule de joc și pentru a omogeniza lotul. Recent, conducerea clubului slătinean a anunțat oficial cinci noi achiziții, menite să întărească lotul și să aducă un plus de valoare în perspectiva reluării campionatului.
„NOI ACHIZIȚII PENTRU CSM SLATINA!
Cu doar o săptămână înainte de reluarea campionatului, CSM Slatina își întărește lotul cu cinci jucători noi, gata să aducă un plus de valoare echipei!
➡ Rodrigo Hernando (CSC 1599 Șelimbăr) - atacant
➡ Oltean Tudor (FCU 1948 Craiova) - fundaș/mijlocaș stânga
➡ Răcășan Mihai (CFR Cluj) - portar
➡ Moisie Claudiu (Viitor Pandurii Târgu Jiu) - fundaș central
➡ Ilie Luca (Petrolul Potcoava) - atacant
Cu aceste întăriri, CSM Slatina este pregătită să lupte pentru obiectivele sezonului! Urmează un campionat plin de provocări, iar echipa noastră este mai motivată ca niciodată!” au transmis pe pagina de Fcadebook, reprezentanții CSM Slatina.
Liga a II-a se va relua pe 22 februarie, dată în care CSM Slatina va primi vizita celor de la Chindia Târgoviște.