Diana Lixăndroiu este o tânără sportivă a Clubului Sportiv Municipal Slatina, care a reușit să se remarce atât la nivel național, cât și internațional. La doar 18 ani, Diana se poate lăuda cu participarea la Campionatul European U19, unde, împreună cu echipa României a câștigat medalia de bronz.
„OUR CHAMPION!
Dacă handbalul este unul dintre cele mai frumoase sporturi, atunci Diana Lixăndroiu este una din cele mai frumoase povești!” au postat pe Facebook, oficialii CSM Slatina.
De fiecare dată, în duelurile din Divizia A, Diana are un aport important în obținerea rezultatelor pozitive și, implicit, în atingerea obiectivului din acest an: promovarea în Liga Florilor. Attila Horvath, tehnicianul slătinean are numai cuvinte de laudă la adresa tinerei sportive.
Deși a avut multe oferte să plece la cluburi titrate, Diana a ales cu sufletul și a rămas la clubul slătinean.
Convocarea în lotul național o motivează pe slătineancă. Diana își dorește să devină cea mai bună jucătoare a lumii, iar pentru asta face sacrificii și muncește mult.
Datorită rezultatelor remarcabile de până acum, în luna ianuarie, Diana a fost desemnată de Primăria Slatina, „Personalitatea anului în sport”.