Petre Dicu este un luptător român, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova, în 1980. Născut în localitatea Gostavățu, sportivul a început luptele greco-romane la Clubul Drobeta din Turnu Severin, după care s-a transferat la CS Dinamo București. A cucerit titlul de campion național în anii 1976, 1978 și 1981, la categoria 90 de kilograme. Prezent în Emisiunea „Stadion”, de la Olt Tv, Dicu a vorbit despre primele ore petrecute în sala de antrenamente.
Alte performanțe importante sunt titlul de vicecampion mondial în 1977 și două medalii de bronz la Europene. În 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova, a cucerit medalia de bronz, cel mai valoros trofeu din carieră.
Pentru performanțele sale, Petre Dicu a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului.