Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Handbal│CSM Slatina, un nou transfer
12.07.2023
Autor articol: Simona Andrei
Vizualizari: 529

Echipa de handbal CSM Slatina continuă să se întărească. Oficialii clubului au perfectat încă un transfer. Este vorba de o sportivădin Macedonia, handbalistă care în România, a mai evoluat la echipa Măgura Cisnădie și Dunărea Brăila.


 Un alt transfer important pentru echipa de handbal CSM Slatina. Extrema stângă, Joiana Sazdovska, în vârstă de 29 de ani, componentă de bază a naționalei Macedoniei de Nord, se va alătura grupării slătinene în noul sezon competițional.
De-a lungul carierei sale a mai evoluat la echipe precum: Măgura Cisnădie, HC Thüringer și Dunărea Brăila. În palmaresul său se mai numără finala Ligii Campionilor, participarea în cupa EHF cu Dunărea Brăila, unde a înscris 26 de goluri și prezența la Campionatul European-2022 cu naționala Macedoniei de Nord.
„Sunt foarte fericită să fac parte din această echipă și să împart experiența mea cu noile colege. De abia aștept să înceapă campionatul pentru a juca și să ne bucurăm împreună cu suporterii de meciurile de handbal. Am așteptări și speranțe mari în legătură cu noul sezon competițional și îmi doresc să ne îndeplinim obiectivele propuse.” a declarat noua jucătoare de la CSM Slatina.
„Îi mulțumim pe această cale pentru că a ales să vină la echipa noastră și să pună umărul la reconstrucția ei în noul sezon competițional. De asemenea îi urăm mult succes și bun venit!” au scris pe Facebook, reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Slatina.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Slatina│Asfaltare neanunțată. Comercianți afectați & haos în trafic

Trafic îngreunat, nervi întinși la maximum și claxoane. Este starea de spirit de la miezul zilei, astăzi, la intersecția străzilor Ecaterina Teodoroiu, Drăgănești și Recea. Din cauza faptului că lucrările de asfaltare au fost anunțate pe cale oficială abia în această dimineață, comercianții din zonă au fost afectați, iar activitatea Registrului Auto Român a fost blocată. Timpul mare de așteptare la „semafoarele umane” i-a împins pe unii șoferi să încalce regulile de circulație, riscând, în acest fel, să fie sancționați de Poliție.
30 Iul 2026